Într-o speță gestionată de Cabinet Individual de Avocat Godorogea Daniel Lucian, am fost puși în fața situației în care clienților noștri, care nu erau părți în ciclul procesual, le-au fost vătămate drepturile în baza tranzacției și a hotărârii de expedient pronunțate de către instanța de apel, Tribunalul Cluj.

În această situație, pentru a apăra drepturile clienților noștri, am ales să declarăm recurs împotriva hotărârii care a consfințit tranzacția, împotriva hotărârii de expedient. Recursul, deşi îndreptat împotriva unei hotărâri de expedient, nu a avut ca temei art. 440 CPC, ci a fost întemeiat pe dispozițiile de drept comun în materia recursului, având în vedere că decizia recurată nu a avut doar natura unei hotărâri de expedient. Natura hotărârii a fost în concret mixtă, întrucât în cadrul acesteia au fost tranșate și apărările formulate de către noi cu privire la cauza ilicita al tranzacției.

Practic, în fața Tribunalului Cluj, fiind puși în fața tranzacției deși nu eram părți în faza de apel, am invocat excepția nulității contractului de tranzacție, având în vedere că obiectul tranzacției era ilicit, încalca acte juridice, precum și autoritatea de lucru judecat și nu se rezuma doar la obligațiile părților semnatare. În mod evident, dacă această critică se dovedea a fi întemeiată în fața instanței de recurs, solicitarea tuturor celorlalte părţi de a se lua act de tranzacţia încheiată ar fi fost respinsă, astfel încât instanţa de apel trebuie să procedeze la continuarea judecăţii.

Astfel, prin recursul formulat, am înțeles să atacăm considerentele Deciziei Civile, prin care Tribunalul Cluj a respins apărările formulate în faza de apel ca nefondate, având în vedere că, în lipsa formulării acestuia, acestea ar intra în sfera autorității de lucru judecat.[1]

Astfel, prin decizia recurată, instanța nu doar că a luat act de tranzacția părților, ci aceasta a analizat apărările formulate de noi pentru clienții noștri nesemnatari ai tranzacției pe care le-a respins ca nefondate în cadrul considerentelor deciziei.

 În cadrul hotărârii favorabile clienților noștri pronunțate de către Curtea de Apel Cluj se rețin următoarele:

„În faţa primei instanţe cele trei familii recurente au câştigat procesul, ca atare nu aveau interes în declararea căii de atac a apelului. Prin tranzacţia încheiată în apel, între toate celelalte părţi, reclamanţii au renunţat la pretenţiile din cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii semnatari, însă în schimbul acestei concesii s-au recunoscut de către pârâţi drepturi în favoarea unor terţi, această recunoaştere fiind de natură să lezeze drepturile şi interesele pârâţilor nesemnatari ai tranzacţiei, familiile recurente. Ca atare, interesul pârâţilor în declararea căii de atac a recursului s-a născut numai în urma pronunţării hotărârii de expedient prin care instanţa de apel a respins excepţia nulităţii contractului de tranzacţie invocată în apărare de către aceste părţi. Pe cale de consecinţă, pârâţii aveau interes să declare recurs împotriva hotărârii pronunţate în apel, prin care să critice modalitatea de soluţionare a excepţiei nulităţii contractului de tranzacţie, regăsită în considerentele hotărârii. În mod evident, dacă această critică se dovedeşte a fi întemeiată, solicitarea tuturor celorlalte părţi de a se lua act de tranzacţia încheiată este respinsă, astfel încât instanţa de apel trebuie să procedeze la continuarea judecăţii. (…)

Ca atare, cu privire la această soluţie, dispoziţiile art. 440 C. pr. civ. nu sunt aplicabile, pârâţii având dreptul să declare recurs prin care să invoce nelegalitatea soluţiei pronunţate conform dispoziţiilor art. 488 C. pr. civ. Limitarea prevăzută de art. 440 C. pr. civ. vizează evident doar părţile semnatare ale tranzacţiei, recurenţii fiind terţi în raport de aceasta, drepturile lor procedurale neputând fi îngrădite prin încheierea de acte de dispoziţie de către celelalte părţi.

 Am ales să exercităm calea recursului şi nu să atacăm ulterior contractul de tranzacție separat, având în vedere că riscam să ni se opună, în acel eventual litigiu, autoritatea de lucru judecat, având în vedere că Tribunalul Cluj tranșase deja, chiar dacă în mod eronat, nulitatea contractului de tranzacție.

Raționamentele nostre au fost confirmate de Curtea de Apel Cluj: Pe cale de consecinţă, Curtea constată că prin tranzacţia încheiată în faţa instanţei de apel părţile semnatare au urmărit eludarea unor obligaţii legale stabilite în sarcina reclamanţilor şi nesocotirea unor drepturi şi a unor obligaţii corelative stabilite în favoarea şi, respectiv, în sarcina părţilor din prezenta cauză prin hotărâri judecătoreşti definitive, contractul încheiat având o cauză ilicită.

 Cu privire la această speță, arătăm că, înainte de pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care să ia act de tranzacția încheiată între părți, instanța este obligată să verifice conținutul acesteia, pentru a constata că nu se urmărește un scop ilicit prin încheierea acesteia, mai ales având în vedere faptul că hotărârea pronunțată va avea dispozitivul alcătuit din contractul părţilor.

După cum a statuat și Inalta Curte de Casatie si Justitie^[2]:

„Instanţa este obligată să examineze conţinutul tranzacţiei şi condiţiile în care a fost încheiată, să constate dacă nu se urmăreşte un scop ilicit, să nu fie potrivnică legii, intereselor statului sau unui terţ sau dacă nu este rezultatul unui viciu de consimţământ.”

 De altfel, această obligație de verificare a înscrisului, este prevăzută și în sarcina notarilor publici, potrivit art. 9 alin. (2) din Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale:

„(2)În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.”

Astfel, având în vedere că analizarea cuprinsului actelor juridice îi incubă inclusiv notarului public și, în general, a oricărei persoane abilitate să se pronunțe cu privire la un înscris, este de natura evidenței faptul că această îndatorire există și în sarcina judecătorului chemat să pronunțe o hotărâre de expedient cu privire la un contract de tranzacție.

Totodată, s-a arătat^[3] că: „În cazul în care părţile doresc să pună capăt litigiului printr-o tranzacţie, instanţa judecătorească este datoare să verifice dacă acestea au capacitatea de a tranzacţiona, dacă actul este expresia liberei lor voinţe, precum şi dacă, prin încheierea tranzacţiei, nu se urmăreşte realizarea unor scopuri ilicite. Dacă în urma verificării făcute, constată existenţa unei asemenea situaţii, instanţa este obligată să înlăture actul de dispoziţie şi să continue judecata în fond a cauzei (C.S.J., s. civ., dec. nr. 552/1990, în B.J. – Bază de date).”

Potrivit art. 22 alin (7) din NCPC referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului:

(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.

Astfel, având în vedere consecințele pe care le produce tranzacția încheiată care alcătuia dispozitivul coroborat cu principiul legalității și al respectării principiilor fundamentale, era de datoria instanței să examineze conţinutul tranzacţiei şi condiţiile în care a fost încheiată, pentru a se asigura că, prin aceasta nu se urmărește un scop ilicit.

Chiar dacă Tribunalul a înțeles să respingă apărările formulate de noi cu privire la caracterul ilicit al trazacției, Curtea de Apel Cluj a validat raționamentul nostru, consierând că prin tranzacția încheiată s-au încălcat drepturile clienților noștri, contractul având o cauză ilicită.

Astfel, din această speță de referință jurisprudențială din practica Cabinetului Individual de Avocat Godorogea Daniel Lucian, se poate reține faptul că există posibilitatea atacării unei hotărâri de expedient și de către terții nesemnatari ai tranzacției, dacă drepturile acestora au fost încălcate și dacă, instanța a respins apărările terților în considerentele hotărârii.

___________

[1] În același sens a statuat și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Deciziei nr. 1011 din 12 martie 2013, prin care s-a reținut că autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai dispozitivul hotărârii, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină.

[2] Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tranzacţie. Acţiune în constatare, Pandectele Romane 4 din 2004.

[3] M. AFRASINEI [w:] M. AFRASINEI, Noul Cod Civil comentat din 20-feb-2013, Hamangiu, Noul Cod Civil comentat, art. 1.